La plecare
Leagă-ți un singur picior în legătură (o să vezi mai jos de ce) și poziționează-te sub instalație, având cablul teleski-ului deasupra și puțin în fața ta, cam la o lungime de braț – astfel încât crosele să nu te lovească când trec pe lângă tine.
Fii pregătit să faci un pas de skating spre deal – deci vei avea umerii aliniați cu placa iar piciorul liber va fi în spatele plăcii (În spatele călcâielor). Dacă încerci să faci pasul de skating cu piciorul în fața cantului de la deget, acest lucru te va răsuci și îți va fi dificil să pornești.
Vezi și tutorialul despre skating.
Răsucește corpul și apucă crosa teleski-ului cu mâna din față cât mai repede posibil. În acest fel vei avea suficient timp să așezi crosa între picioare. Trage de crosă în jos și așeaz-o pe interiorul piciorului de bază. După ce crosa este ferm poziționată pe interiorul piciorului de bază, pune placa în mișcare cu un pas de skating în direcția de deplasare a teleski-ului. Acest lucru va atenua șocul la pornire.
În timpul deplasării
Ține mână din față pe tija crosei – acest lucru îți va alinia automat umerii cu direcția în care te trage teleski-ul. Nu încerca să virezi. Teleski-ul te va aduce automat înapoi sub cablu dacă deviezi de la traseu.
Nu încerca să te sprijini sau să tragi de fir sau de crosă – vei cădea. Stai cuminte, ca și cum ai aluneca la vale pe toată talpa, și lasă teleski-ul să te tragă.
Dacă te dezechilibrezi
Pentru siguranța ta și a celor din jur este important să folosești teleski-ul cu un singur picior prins în legătură, ceea ce te va ajuta să eliberezi crosa foarte repede. În majoritatea stațiunilor din afara României este, de altfel, obligatoriu.
Cu mâna din față (care e pe tija crosei) trage repede crosa in jos și împinge-o afară dintre picioare. Eliberează crosa cât de repede poți.
Ridică-te în picioare și dă-te la o parte de pe traseu, folosind pași de skating sau un traverseu de skating.
Vezi și tutorialul despre traverseul skating.
Debarcarea
Folosește ambele mâini pentru a trage crosa în jos și apoi pentru a o scoate dintre picioare. Dă drumul crosei fără nici o grijă – crosele au fost proiectate în acest scop. La câțiva metri de zona de debarcare încetinește și frânează folosind piciorul liber, din nou exact ca la skating.
Pentru un progres rapid îți recomandăm să apelezi la un instructor sau, cel mai bine, să vii cu noi la taberele de snowboard.
Un instructor poate face mult mai mult decât cel mai bun tutorial:
- îți va corecta greșelile tehnice înainte ca ele să devină un obicei prost
- te va încuraja cand ai nevoie
- va avea grijă să te oprească atunci când e cazul
- îți va oferi încredere și siguranță!