H2O, care in 2005 au realizat primul concurs de jib urban din Bucuresti, trec anul acesta la pasul urmator cu un jibspot permanent in Parcul Cismigiu. Snowboarderii pasionati din capitala nu pot decat sa salute aceasta initiativa, care duce un pas mai departe initiativa noastra de anul trecut de la Patinoarul Drumul Taberei (pe care speram sa o reluam).
Situat langa Podul Mare (zona patinoar) Burn Jib Park te lasa sa-l abuzezi incepand de joi 23 decembrie orele 18.
Pe durata sarbatorilor de iarna parkul va fi deschis de miercuri pana duminica intre orele 16-20. Incepand cu data de 5 ianuarie programul va fi de miercuri pana duminica intre orele 14-22. Accesul in snowpark se va face in baza unei legitimatii de membru pe care o puteti obtine la fata locului cu buletinul si minim casca de protectie. Pentru minori este obligatoriu acordul parintilor, dat la fata locului.
Pe principiul: daca nu puteti sa mergeti la munte, nici o problema, H2O aduce muntele la voi, acest parc reprezinta solutia perfecta pentru cei care vor sa se antreneze in mod curent, dar nu au timpul sau banii necesari pentru a frecventa statiunile montane (majoritatea lipsite oricum de asemenea dotari). Acum aveti sansa sa va dati cu placa chiar la voi acasa! Va asteptam incepand de joi, iar acestea fiind spuse iata si cateva poze inedite din Burn Jib Park powered by H2O!