În iunie am fost invitați de Kinda Geza la o tabără pe ghețarul Dachstein din Austria. Nimic ieșit din comun până aici.
Am aflat însă că urma să vină un băiat Mihai care pariticipa la competii de para-snowboarding și care se pregătește pentru Paralimpiada din 2018.
Nu știu la ce mă așteptăm exact, însă clar nu la ce am trăit. Am fost impresionat de tenacitatea, nivelul și efortul depus de acest băiat. Dar mai ales am fost impresionat de visul lui Mihai, vis pe care urma să-l aflu mai târziu. A fost fain, am învățat mult și ne-am distrat, am plecat mulțumiți după tabără, însă mie nu mi-a fost foarte clar care este scopul lui Mihai.
La scurt timp, Mihai m-a căutat să mă întrebe dacă pot să fiu antrenorul lui pentru sezonul competițional 2015-16. Am rămas inițial blocat, însă nu aveam cum să spun nu unei asemenea provocări.
Am acceptat și iată-ne ajunși, după două ore de zbor și 1000 de km de condus, pe ghețarul Stubai din Austria, în tabăra de antrenament organizată de Fundația Agitos a Comitetului Paralimpic Internațional. Am ajuns și am avut primul contact cu ceilalți participanți: echipele din Mare Britanie, Olanda, Norvegia. Cele mai mici echipe erau cea a Norvegiei și cea a României, formate fiecare din câte doi participanți: antrenor și atlet. Diferența dintre ele fiind doar faptul că echipă Norvegiei este o echipă oficială începând cu anul acesta, iar cea a României încă nu este oficală. Mihai a concurat și anul trecut, fără antrenor și echipament corespunzător, dar cu susținerea Comitetului Paralimpic Român, și a fost și este singurul român din categoria snowboard.
Indiferent de situația noastră oficială, noi am mers la acest atrenament pentru a dobândi mai mult knowhow, experiență și tehnică. Din punctul meu de vedere, progresul a fost uimitor din simplul motiv că am reușit să stabilim o relație atlet-antrenor foarte bună, și într-un final au apărut și rezultate.
Experiența dobândită în cele șase zile de atrenament a fost surprinzătoare și aici nu mă refer la o experiență tehnică pentru că din ce am povestit cu ceilalți antrenori tehnic stăm destul de bine, ci mă refer la o experiență psihologică și socială. Contactul cu ceilalți sportivi a fost foarte revelator în special pentru mine. Am cunoscut niște oameni care chiar și-au depășit condiția și mai mult de atât duc o viață inimaginabilă. Lucru care din păcate nu este foarte vizibil în societatea română. Acești oameni, inclusiv Mihai, pot fi oricând exemple demne de urmat.
În fiecare zi am avut un program destul de aglomerat, deoarece echipele Olandei și Marii Britanii aveau un program de antrenament intens pentru atleții lor, iar noi am încercat pe cât posibil să ne adaptăm lui. La finalul taberei, când am comparat prima zi cu ultima, rezultatul a fost sesizabil mult mai bun. Dacă în prima zi am făcut o coborâre fluidă dar extrem de obositoare, cu solicitări fizice inutile, supra-rotiri și rupturi de ritm, în ultima zi coborârile erau executate corect, lejer și cu o viteză considerabil mai mare. De exemplu, timpul de coborâre pe traseul de slalom a fost redus de la 1 minut și 20 de secunde în prima zi la 45 de secunde în ultima.
Eu sunt foarte mulțumit de rezultate și mai ales de comunicarea dintre mine și Mihai. Există un potențial mare în ceea ce privește echipă României la parasnowboard.
Sezonul competițional de parasnowboard debutează cu competițiile europene și mondiale organizate la Landgraaf, în Olanda. Mihai va concura, iar eu îi voi fi alături pentru a continuă antrenamentele și pregatirea!