Nu există scuze s-o freci pe asfaltul încins… dacă iarna nu știi cum să faci să ajungi mai repede la zăpadă. Vara munții sunt tot acolo și țărișoara noastră este un super bike park cu trasee și poteci pentru toată lumea.
Am rupt rutina de tăiat frunze la câini prin vamă și in week-end-uri am ieșit la munte. Deși nu am dormit suficient înainte de ieșiri, aerul curat și bogat în oxigen a fost suficient să duc la bun sfârșit fiecare tură. Nu a fost ușor mai ales că am avut dificultăți tehnice la ambele plimbări.
Pe traseul cabana Piatra Arsă – Omu și retur provocarea a fost să ajung sus cu o bicicletă destinată coborârilor. În primii 250 de metrii mi-am dat seama că am greșit să vin cu Cube-ul de freeride. Am împins mult la deal cu gândul la coborâre. Dar, chiar și așa am reușit sa-mi dau provocări tehnice și pe urcare pe segmente scurte. A fost fain până la urmă.
Când am ajuns sus, deși eram rupt de oboseală abia așteptam coborârea! După o oră de pauză i-am dat la vale și a fost epic. Coborârea a foste destul de tehnică dar abordabilă de chiar și de un începător. Cei care au dat drumul la frâne au avut parte de o tură magnifică pe bolovăniș, iarbă, nisip, zăpadă și tot felul de alte provocări ale terenului.
Dacă pe urcare grupul a fost destul de răsfirat, la coborâre gașca a stat destul de compactă și toată lumea s-a dat cât a putut de tare. A fost o distracție super intensă și când ne-am oprit toți eram plini de adrenalină. A fost magic!
Ne-am propus să ieșim și weekendul următor. Zis și făcut. Soare a propus să mergem pe traseul Bușteni – Baiului – Poiana Țapului. De data asta mi-am pregătit o bicicletă mai adecvată. Am luat Commencal-ul, i-am schimbat frâna față cu una mai bună, i-am pus 2 foi să am un raport bun la urcare și să pot merge tare și pe plat sau coborâre, i-am luat cauciucuri noi de munte, i-am pus și aripioară de nori ca să nu îmi sară noroiul în față și să protejez furca. De data asta eram pregătit. Am ajuns in Bușteni. ne-am echipat și am început să urcăm. Totul a fost brici până când am luat o creangă la spițe care mi-a dat peste cap schimbătorul de la pinioane și iar am ajuns în situația de data trecută. A fost însă un pic mai bine pentru ca nu mai eram pe full suspension și aveam o foaie mică care m-a ajutat chair dacă nu puteam schimba pinioanele. A fost o provocare să ajung sus, cei 10 km de cățărare parcă nu se mai terminau. Dar am ajuns și când am văzut pe unde trebuie să o luam la vale am și uitat de cele aproape 4 ore făcute până sus.
Coborârea a fost super faină. Am mers o parte pe creastă apoi o mare parte prin pădure. La un moment dat a trebuit să ne oprim. Drumul era distrus de urme de tractoare care probabil cărau lemnele din pădure. Am improvizat și am ajuns la destinație în cele din urmă. Eram plini de noroi dar cu zâmbetul pe buze!
A fost super tare la ambele ture. Împreună cu Soare și Sam o să facem mai multe! În fiecare week-end dacă se poate! Abia aștept următoarea provocare!
